Căutarea vieţii extraterestre poate părea, la prima vedere, unul dintre acele domenii care ar putea fi extrem de interesant. Totuşi, în ciuda acestui fapt, lipsa rezultatelor şi efortul pe care oamenii de ştiinţă trebuie să îl depună fără obţine rezultate fac ca acest domeniu să pară un hobby şi nu o preocupare academică legitimă. În aceste condiţii, cercetătorii sunt descurajaţi şi, cel puţin la fel de grav, finanţarea pentru acest domeniu este limitată.
Totuşi, acest domeniu ar putea avea parte de o veste bună. Astfel, Universitatea Pennsylvania din Statele Unite ale Americii vrea să înfiinţeze un centru care să coopteze cercetători interesaţi de căutarea vieţii extraterestre. Un astfel de institut care să beneficieze de resurse materiale, dar şi de prestigiul Universităţii, ar putea să semnaleze întregii comunităţi academice internaţionale că viaţa extraterestră şi căutarea acesteia trebuie să devină un domeniu individual de studiu, notează Futurism.
Profesorul Jason Wright este cel care face eforturi ca acest centru, Penn State Extraterrestrial Intelligence Center (PSETI Center), să devină o realitate. El speră ca, în viitor, căutarea vieţii extraterestre să atragă cât mai mulţi cercetători în domeniu. Profesorul speră astfel că viitorul centru va legitima eforturile căutării vieţii extraterestre şi că, astfel, domeniul va putea avansa mult mai rapid.
„Academia oficializează disciplinele şi creează un canon de muncă care este citat şi un corp comun de cunoştinţe pe care să se bazeze”, a declarat Wright pentru Scientific American. „Şi asta a lipsit SETI”.
În prezent, PSETI încă nu există, dar, deja are un Consiliu din care face parte rectorul Universităţii Pennsylvania şi, în plus, donatorii au promis deja 3,5 milioane de dolari pentru ca centrul să poată funcţiona.
Citeşte şi:
Snowden afirmă că Guvernul american nu ştie de existenţa unor forme de viaţă extraterestră